„Francisc Neuman” din Arad, nominalizat la Stadionul Anului 2020: Casa UTA-ei rivalizează cu cea mai scumpă arenă din lume

Redactor:
Călin Mnerie
„Francisc Neuman” din Arad, nominalizat la Stadionul Anului 2020: Casa UTA-ei rivalizează cu cea mai scumpă arenă din lume
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șase ani i-a luat administrației locale arădene să termine noul stadion „Francisc Neuman”, iar după darea acestuia în folosință au și apărut câteva probleme de proiectare și cea mai importantă, starea precară a gazonului. Cu toate astea, cei de la stadiumdb.com au nomizalizat arena Aradului pentru Stadionul Anului 2020. Noua casă a UTA-ei se pe o listă care cuprinde 20 de arene inaugurate anul trecut, printre care se numără și stadioane din China, SUA, Australia sau Qatar, nimeni alta decât gazda turneului final al Cupei Mondiale din 2022.

Încă din start se poate observa ca stadionul „Francisc  Neuman” din Arad e cel mai ieftin dintre cele cu care se bate pentru trofeu. Prețul în dolari este de 16,7 milioane, în timp ce penultima arenă ca și cost valorează aproape dublu, respectiv 30,5 milioane în dreptul arenei „Çorum Șehir Stadyumu” din Turcia.

„Francisc Neuman” din Arad, nominalizat la Stadionul Anului 2020. Cu ce arene rivalizează „casa” UTA-ei

Conform datelor deținute de stadiumdb.com, arena din orașul de Mureș are o capacitate 12,584 de locuri, cu 40 de locuri peste „Stade de la Tuilière Lausanne”, ultima în acest top.

Cea mai mare arenă terminată în lume în anul 2020 este cea din Inglewood (SUA), care numără peste 70 de mii de locuri și a costat 3,4 miliarde de dolari. Vorbim, practic, despre cel mai scump stadion din lume.

Lista completă a nominalizărilor:

„Ahmad bin Ali Stadium” din Al Rayyan (Qatar), capacitate 40740 spectatori

„Allegiant Stadium” din Las Vegas (SUA), capacitate 65000 spectatori, preț 2,03 miliarde $

„Batumi Stadium” din Batumi (Georgia), capacitate 20035 spectatori, preț 44,7 milioane $

„Bloomfield Stadium” din Tel Aviv (Israel), capacitate 29150 spectatori, preț 141 milioane $

„Brentford Community Stadium” din Londra (Anglia), capacitate 17250 spectatori, preț 94,9 milioane $

„Çorum Șehir Stadyumu” din Çorum (Turcia), capacitate 15000 spectatori, preț 30,5 milioane $

„Education City Stadium” din Doha (Qatar), capacitate 45350 spectatori

„Estadio Tierra de Campeones” din Iquique (Chile), capacitate 13171 spectatori, preț 33,2 milioane $

„Gürsel Aksel Stadyumu” din Izmir (Turcia), capacitate 20035 spectatori, preț 36,6 milioane $

„Inter Miami CF Stadium” din Fort Lauderdale (SUA), capacitate 18000 spectatori, preț 60 milioane $

Kanseki Stadium Tochigi” din Utsonomiya (Japonia), capacitate 25244 spectatori, preț 183,1 milioane $

„Lynn Family Stadium” din Louisville (SUA), capacitate 15304 spectatori, preț 65 milioane $

„Queensland Country Bank Stadium” din Townsville (Australia), capacitate 25000 spectatori, preț 234,7 milioane $

„Sanga Stadium by KYOCERA” din Kameoka (Japonia), capacitate 21600 spectatori, preț 153,7 milioane $

„SoFi Stadium” din Inglewood (SUA), capacitate 70240 spectatori, preț 3,4 miliarde $

„Stade de la Tuiliere” din Lausanne (Elveția), capacitate 12544 spectatori, preț 180 milioane $

„Stade National de la Côte d’Ivoire” din Ebimpe (Coasta de Fildeș), capacitate 60012, preț 255,2 milioane $

„Stadionul Francisc von Neuman” din Arad (România), capacitate 12.584 de locuri, preț 17,7 milioane $

„Sultan Ibrahim Stadium” din Iskandar Puteri (Malaezia), capacitate 35000 spectatori, preț 49 milioane $

„Xi’an OSC Stadium” din Xi’an (China), capacitate 60000 de spectatori, preț 357,3 milioane $

Câștigătoarele din anii trecuți:

2019: „Puskas Arena” – Budapesta, Ungaria (vot public) și „National Stadium” – Tokyo, Japonia (vot juriu)

2018: „Volgograd Arena” – Volgograd, Rusia (vot public) și „DVTK Stadion” – Miskolc, Ungaria (vot juriu)

2017: „Estadio General Pablo Rojas” – Asuncion, Paraguay (vot public) și „Luzhniki” – Moscova, Rusia (vot juriu)

2016: „Vodafone Arena” – Istanbul, Turcia (vot public) și „London Stadium” – Londra, Anglia (vot juriu)

2015: „Estadio BBVA Bancomer” – Guadalupe, Mexic (vot public) și „Matmut Atlantique” – Bordeaux, Franța (vot juriu)

2014: „Allianz Parque” – Sao Paulo, Brazilia (vot public) și „Hazza bin Sayed Stadium” – Al Ain, EAU (vot juriu)

2013: „Ghelamco Arena” – Gent, Belgia

2012: „Arena do Gremio” – Porto Alegre, Brazilia

În 2019, la „Stadionul Anului” a fost nominalizat și „Muncipalul” din Târgu Jiu, ieșind în final pe locul 18 din 21 de candidate. Cei care doresc pot vota pentru arena „Francisc Neuman” până luni accesând următorul link: http://stadiumdb.com/competitions/stadium_of_the_year_2020

FOTO: © photo by Tata Bamby #BambyPhotography

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×